vineri, 21 iunie 2013

PIEPT DE PUI CU FASOLE VERDE SI CREMA DE BRANZA 0,2%


Faza Croazieră (PL), Consolidare, Stabilizare definitivă

       “Piept de pui cu fasole verde si crema de branza 0,2%” este reteta foarte simpla si rapida pe care o   putem pregati. Cu cateva ingrediente la indemana oricui poti pregati un pranz foarte gustos.

INGREDIENTE: pentru 2 portii - 

fie impartiti cu cei dragi, fie serviti in doua zile, sau preparati jumatate din cantitate, la aprecierea personala :-)

1 buc. piept de pui
800 g fasole verde – din conserva sau congelata
1 ceapa mare
1/4 lingurita usturoi granulat
1/2 lingurita sos soia light
200 ml supa de pui
1 frunza dafin
1 crenguta cimbrisor (cimbru)
1/4 lingurita cimbru uscat
150 ml crema de branza 0,2%
1 lingurita amidon
1 lingura ulei de masline


MOD DE PREPARARE:

Tocam ceapa pestisori iar pieptul de pui in cubulete. La foc mic, in uleiul de masline incins, calim foarte putin ceapa, apoi adaugam carnea si continuam sa le calim impreuna pana isi schimba carnea culoarea.

In acest timp amestecam continuu. Stingem cu supa de pui, adaugam usturoiul granulat, sosul de soia light si frunza de dafin.

Lasam sa fiarba cu capac timp de 15 minute la foc mediu. Dupa acest interval adaugam fasolea verde, cimbrul, frunza de dafin, asezonam cu sare si piper si lasam inca 6-8 minute sa fiarba impreuna.

Dizolvam amidonul in crema de branza 0,2%, o turnam in tigaie, adaugam cimbrisorul si lasam sa fiarba inca 3 minute.

Servim pieptul de pui cu fasole verde si crema de branza cat este cald, presarand putin patrunjel verde in farfurie.

Sa aveti pofta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu